« Bani

Modalitatile prin care ne putem influenta pozitiv bunastarea financiara

Banii reprezintă un laitmotiv al vieții noastre, o formă prin care ne putem cuantifica calitatea vieții și prin care ne putem raporta la ceilalți ori prin intermediul căreia ne putem compară cu aceștia. De aceea, atunci când o persoană atinge bunăstarea financiară, se poate spune că deține cheia către obținerea succesului; cu toate acestea, ceea ce nu mulți dintre știu, este faptul că noi înșine suntem soluția obținerii propriei bunăstări financiare. Fie că apelăm la un împrumut rapid și îl utilizăm într-un mod corect și conform destinației acestuia, fie că reușim să identificăm opțiuni de câștig care ne oferă posibilitatea de a ne mări baza de venituri, bunăstarea financiară este la îndemâna fiecăruia dintre noi!

Îmi pot influența în mod pozitiv câștigurile lunare și pe termen lung, bunăstarea financiară?

Procesul de construire a unei baza solide pentru bunăstarea financiară depinde de modul în care reușești să îți stabilești o disciplină financiară, pe care să o urmezi întocmai în fiecare zi. Economisirea, identificarea unor surse de venituri care pot fi realizate în timpul liber sau ca o consecință a pasiunii sau unui hobby ori realizarea unei rutine de câștig reprezintă fundația pe care se poate ridică bunăstarea fiecăruia dintre noi. Mai apoi, trebuie să urmărești în mod constant punerea în practică a acestei discipline și transformarea sa într-o rutină, într-un obicei sănătos și benefic pentru existența noastră financiară.

Folosește-ți timpul liber într-un mod care să-ți permită să ai parte nu doar de distracție și eliberare emoțională, ci și ca o formă de câștig. Chiar dacă nu o să muncești în fiecare weekend sau în fiecare zi de la sfârșitul săptămânii, atunci când îți realizezi un plan de obținere a profitului este recomandat să manifești maximă atenție pentru atingerea obiectivului. Pregătirea mentală joacă un rol important în acest sens, pentru că o persoană care înțelege că obiectivele pe termen lung reprezintă cea mai utilă modalitate prin care banii se pot aduna și pot fi utilizați într-o formă mai avantajoasă va reuși să obțină bunăstarea financiară. Nici nu este de mirare că oamenii bogați au înțeles că trebuie să fie deschiși în ceea ce privește perspectivele din câmpul financiar, pentru că numai în acest fel vor reuși să aibă parte de extra-motivație pe termen lung.

Nu doar câștigarea de bani, ci obținerea de venituri din diverse forme de punere în valoare a inteligenței financiare a fiecăruia dintre noi constituie una dintre modalitățile care ne permit să atingem bunăstarea financiară. În acest sens este recomandat să ne testăm posibilitățile mentale și să identificăm acele moduri prin care putem genera bani mai mulți, atât prin propriile noastre forțe (la locul de muncă prin prestarea de ore suplimentare, prin obținerea unei poziții mai favorabile din punct de vedere financiar sau prin ocuparea timpului liber într-un mod cât mai util din perspectiva finanțelor), ci și prin felul în care ne direcționăm economiile și câștigurile pentru a genera alți bani care să lucreze în favoarea noastră (plasamente bancare, plasamente în titluri de stat, obligațiuni de stat, achiziționarea de acțiuni de pe piața bursieră, etc.). Bunăstarea financiară este disponibilă pentru fiecare dintre noi, dar va fi doar a celor care știu cum să o obțină!


Newsletter Ele.ro