« Stiri Politic

Din nou TEROARE IN BOSTON: Un politist a fost ucis. Posibila legatura intre incident si atentatul de la maraton

UPDATE: Suspectul in atentatul de la maratonul din Boston, care a fost arestat de politia americana vineri dimineata, a murit la spital, au anuntat posturile locale de televiziune, citate de AFP.

La trei zile dupa atacul terorist din Boston, in care trei persoane au murit si sute au fost ranite din cauza unor explozii la maratonul din oras, unul dintre suspecti a fost prins, iar celalalt este urmarit de FBI.

Cel de-al doilea suspect este urmarit de FBI in campusul MIT, unde a impuscat mortal un politist, scrie Boston Globe, care publica fotografiile celor doi suspecti.

Cu doua ore inainte, un barbat inarmat a ucis un politist in campusul prestigiosului Massachusetts Institute of Technology, potrivit autoritatilor locale. O urmarire a fost lansata ulterior pentru gasirea suspectului. Numerosi politisti se afla la fata locului, iar elicopterele survoleaza MIT.

Focuri de arma si explozii s-au auzit vineri pe strazile situate in apropiere de MIT, unde este urmarita o persoana care a impuscat un politist.

Mai multe dispozitive explozive si o oala sub presiune au fost gasite vineri in incidentul din Watertown, in apropiere de Boston, au declarat surse pentru NBC News.


Martorii au declarat ca s-au auzit focuri de arma si explozii in districtul Watertown situat la nord de universitate. "Au fost auzite explozii si ar putea fi grenade", a declarat pentru AFP un locuitor, Adam Brown.

Procurorul districtului Middlesex, Michael Pelgro, politistul grav ranit a fost transportat la spital, unde a fost constatat decesul. Nu exista nicio alta victima, au precizat oficialitatile.

Televiziunea NBC-WJAR a difuzat imagini cu un barbat culcat la pamant pe strada, inconjurat de politisti. Pentru moment nu se stie daca aceasta arestare are vreo legatura cu incidentul din campusul Massachusetts Institute of Technology sau cu alt incident din zona Boston.

MIT este situat in Boston, unde un dublu atentat a provocat moartea a trei persoane si ranirea altor aproximativ 180, luni, la linia de sosire a maratonului.
Agentii FBI, prezenti la fata locului incearca sa stabileasca daca exista vreo legatura intre acest incident, declansat dupa uciderea unui politist in campusul Massachusetts Institute of Technology, si dublul atentat de la maratonul din Boston, relateaza CNN.

Atentatul din Boston ar fi fost comis cu dispozitive explozive realizate cu ajutorul unei oale sub presiune.

Newsletter Ele.ro