« Stiri Social

5 sfaturi ce te vor ajuta sa organizezi mai bine bugetul familiei in 2020

Începutul de an vine cu o serie de rezoluții pentru fiecare dintre noi. Ne dorim unele lucruri – iar mare parte din ele le vom îndeplini. De altele uităm, iar pe altele le reportăm pentru anul viitor.

Un lucru la care, poate, nu ne gândim sau pentru care nu facem un plan separat este componenta financiară a fiecăreia dintre aceste rezoluții. Da, vom avea nevoie de bani pentru excursia exotică la care visăm de ani buni și tot de bani vom avea nevoie și pentru a schimba mașina sau pentru a ne renova apartamentul.

Acești bani îi putem împrumuta, dar și economisi. Dacă îi economisim, ideal ar fi să îi păstrăm într-un depozit bancar avantajos">ideal ar fi să îi păstrăm într-un depozit bancar avantajos. Chiar dacă dobânzile la euro și lei au scăzut în ultimul timp, tot vei aduna ceva bani în plus din acestea.

De ce ar trebui să ai un buget de familie?

Cu toții suntem conștienți de componenta financiară a fiecăreia dintre dorințele noastre, dar nu mergem mai departe. Sau nu o facem în așa fel încât să putem susține toate lucrurile pe care ni le dorim.

Care este cel mai bun mod în care ne putem asigura că vom avea loc pentru visele noastre într-un buget care trebuie să ne ajungă, în primul rând, pentru cheltuielile zilnice? Să organizăm acest buget.

Să avem în primul rând un buget al familiei – unul pe care să îl putem consulta și ajusta periodic. În scris adică – indiferent de suportul pe care dorești să îl ai pentru acest buget. De la o agendă sau un caiet obișnuit la un fișier Excel sau o aplicație pe telefon, toate își vor face datoria și te vor ajuta să îți organizezi bugetul.

Învață să îți faci un buget pe care să îl respecți

Tocmai am vorbit despre acesta... E cum nu se poate mai important să știi care îți sunt cheltuielile, pentru a putea ajusta acolo unde este cazul. De multe ori, avem tendința de a cheltui mai mult imediat ce am primit salariul și să fim mai atenți în perioada următoare.

Un buget lunar te va ajuta să înțelegi unde greșești și să fii mai atent cu acel timp de cheltuieli. Poate mergi la cumpărături imediat ce ai luat salariul și, având încă în memorie restricțiile din ultima săptămână, ai tendința să dai mai mulți bani decât ți-ai propus. Așa creezi premisele unei noi luni în care banii nu îți ajung până la salariul următor.

Poate ai tendința să faci o serie de cumpărături la ieșirea de la serviciu. Pe fondul oboselii și chiar al stresului, nu mai ești atent la ce iei. Nu ar fi o problemă atunci când lucrul acesta se întâmplă ocazional, dar dacă ți-ai format un obicei... ai o problemă. Bugetul ți-o va arăta, iar tu vei dori, cu siguranță, să iei măsuri.

Ce cheltuieli în plus vei avea în 2020

Unul dintre motivele pentru care mulți dintre noi eșuează destul de repede atunci când își propun să țină evidența bugetului lunar este apariția cheltuielilor în plus. O parte dintre acestea sunt neprevăzute, dar despre o altă parte știi.

Nunta vărului din iulie pentru care ai primit invitația încă din noiembrie anul trecut, botezul nepoțelei mult așteptate (în condițiile în care știai de luni bune că sora ta e însărcinată) sau chiar un city break deosebit – toate sunt cheltuieli despre care poate că ai știut de ceva vreme. Și totuși... nu ești obișnuit să bugetezi, așa că la final de lună te întrebi ce s-a putut întâmpla cu banii.

Un răspuns vei avea, dar obiceiul de a bugeta totul cu ceva vreme înainte îți va oferi și o soluție. De fapt, ai două soluții la îndemână. Pentru cheltuielile neprevăzute, creează un fond special. Iar pe cele de care știi deja le poți repartiza pe parcursul a mai multe luni, în așa fel încât bugetul tău să nu fie afectat de acestea.

Planifică din timp vacanțele


Am trecut separat vacanțele, deși intră și ele în categoria cheltuieli suplimentare. Despre acestea știi, cu siguranță, de ceva vreme, așa că de ce nu ai petrece câteva ore împreună cu partenerul de viață pentru a vă face temele și în privința lor.

Ce poți face? În primul rând poți planifica bugetul – poți chiar să cauți un mic extra job pentru a acoperi această cheltuială! Da, nu e pentru toți, dar mulți dintre noi se pricep la ceva și pot valorifica această pricepere.

Poți, de asemenea, repartiza bugetul de vacanță pe parcursul mai multor luni.

Pe de altă parte, poți căuta oferte avantajoase, pentru a optimiza bugetul alocat. Uneori, cu prețul câtorva ore de research, putem economisi sume importante doar aflând câteva dintre oportunitățile zonei în care vom merge.

Îți poți crește în acest an nivelul veniturilor?

Uneori, răspunsul nu este doar într-o gestionare mai bună a bugetului, ci în identificarea unei surse suplimentare de venit.

Fii sincer cu tine când îți pui această întrebare. Mulți dintre noi vom fi tentați să răspundem cu nu, cel puțin la început, dar dacă ne gândim mai bine... fiecare are un talent ce poate fi valorificat, o abilitate care i-ar putea aduce ceva bani în plus.

O mărire de salariu e de asemenea de luat în calcul. Un șef care recunoaște valoarea personalului tău va fi dispus să îți răsplătească eforturile. Soluția poate veni, de asemenea, și din orele suplimentare efectuate.

Economiile pe termen lung și investițiile

La început de an 2020, din ce în ce mai multe persoane își pun problema investițiilor sau a economisirii pe termen lung">investițiilor sau a economisirii pe termen lung. Inclusiv venitul pe care îl vom avea în momentul pensionării, pentru care părinții s-au bazat exclusiv pe stat, ar putea depinde de noi.

Tot din ce în ce mai multe persoane înțeleg cât de important este ca banii economisiți să ne poată aduce alți bani. Cum? Prin investiții.

Dacă vorbim despre investiții, nu ar fi deloc rău să respecți mereu două reguli importante. Acestea sunt: investește doar în produse pe care le cunoști și diversifică, pe cât posibil.

Pentru a investi în produse cunoscute, cel mai probabil că vei începe cu depozitele bancare. Interesează-te care este dobânda și caută un depozit la termen avantajos pentru tine. De exemplu, Depozitul Bonus de la ING Bank îți oferă mereu dobânzi situate peste media pieței, dar și avantajul costurilor de administrare 0 sau al ușurinței cu care îl poți deschide – din Home Bank.

Fie că vei căuta un depozit bancarcu o dobândă bună, un cont de economii avantajos">un cont de economii avantajossau vei investi într-un fond mutual sau un apartament de închiriat, într-o pensie privată sau în acțiuni cotate la bursă – ceea ce este important este să cauți mereu cele mai bune soluții pentru banii tăi.

Ce-ar fi să începi anul 2020 cu o rezoluție simplă, dar care să îți susțină visele mulți ani de acum înainte? Să îți propui să îți planifici bugetul familie, în așa fel încât să poți face loc pentru cheltuielile obișnuite, dar și pentru dorințele tale?

Newsletter Ele.ro