« Stiri Timp liber

Patru articole esentiale ce nu ar trebui sa-ti lipseasca din masina

O excursie lungă până la mare sau o scurtă plimbare cu mașina până la magazinul din apropiere? Nu ți-ai putea imagina viața fără mașini și dintr-un motiv întemeiat: reprezintă o metodă mai confortabilă de a călători decât trenul, de exemplu, și, uneori, mai ieftină decât un zbor cu avionul.

Atunci când folosești mașina, este esențial să fii pregătit pentru orice situație de urgență care poate apărea, cum ar fi o pană, descărcarea bateriei sau deteriorarea vreunei componente de bază. Pe de altă parte, chiar dacă nu te vei afla tu personal în impas, nu știi niciodată când vei da peste o persoană care va avea nevoie de ajutor.

Există câteva obiecte care sunt de nelipsit din vehiculul tău. În timp ce documentele legale, cum ar fi permisul, asigurarea și manualul mașinii, sunt indispensabile, ar trebui să iei în considerare și următoarele articole care îți vor fi utile în anumite situații:

Roată de rezervă, cric și cheie tubulară

Pana este printre cele mai comune, dar și cele mai enervante probleme cu care te poți confrunta atunci când ești plecat cu mașina. Dacă ai ghinionul să te afli într-o zonă fără acces la o vulcanizare, atunci vei fi nevoit să îți schimbi de unul singur anvelopa. Așadar, roata de rezervă, cricul și cheia tubulară sunt un must-have de fiecare dată când pleci la drum lung, chiar dacă ai efectuat de curând revizia mașinii. Până să reușești să iei legătura cu un mecanic profesionist, urmează următorii pași pentru schimbarea unei anvelope defecte:

- parchează mașina departe de partea carosabilă, atât pentru a nu îngreuna traficul, cât și pentru a nu te pune în pericol;

- pregătește uneltele necesare: cricul și cheia tubulară, precum și roata de rezervă;

- desfă capacul roții, slăbește șuruburile și folosește cricul în poziția specificată în manualul mașinii pentru a o ridica;

- înlocuiește anvelopa, așează capacul în poziția inițială, strânge șuruburile și coboară mașina cu ajutorul cricului.

Nu uita că pe toată durata acestei operațiuni, mașina trebuie semnalizată cu ajutorul triunghiului reflectorizant și a semnalelor de avarie a vehiculului.


Huse și tăvițe

Dacă îți folosești mașina în special pentru transportul mărfurilor și animalelor, atunci probabil ar fi de preferat să investești într-un set de huse de scaune auto, întrucât tapițeria mașinii este foarte greu de curățat odată ce s-a murdărit de uleiuri sau resturi lichide ale fructelor și legumelor, noroi ori păr de animale. Din cauza utilizării frecvente, este posibil să descoperi că va trebui să înlocuiești întregul interior al automobilului, ceea ce necesită o investiție financiară semnificativă. Husele pentru scaune sunt ideale pentru a ține murdăria la distanță și pentru a păstra tapițeria într-o stare cât mai decentă.

Tavita pentru portbagaj și covorașele de cauciuc sunt și ele esențiale unui autoturism, fie dacă este folosit pentru transportarea mărfurilor sau dacă este mașina personală pentru deplasări. Aceste accesorii opresc murdăria, precum noroiul, sucurile și mâncarea, să păteze permanent podeaua mașinii.

Kit de prim ajutor

Kitul de prim ajutor este indispensabil oriunde ai fi. Cu toate că nu este tocmai potrivit să te aștepți la ce este mai rău, nu poți fi niciodată sigur de ce se poate întâmpla într-una dintre excursiile tale cu vehiculul. Plasturii, bandajele, acele de siguranță, penseta, foarfeca, șervețelele cu și fără alcool, analgezicele, tratamentele pentru erupții cutanate și tabletele antihistaminice ar trebui să fie incluse într-o trusă de prim ajutor. Nu uita să verifici data de expirare la fiecare în parte, deoarece utilizarea articolelor expirate poate fi periculoasă.

Păstrează trusa undeva în siguranță. De obicei, în portbagajul mașinii există compartimente de depozitare dedicate, dar asigură-te că este undeva unde poți ajunge în caz de urgență.

Cabluri jumper

Se poate întâmpla oricui și pe neașteptate: bateria unei mașini poate ceda din varii motive, însă asta nu înseamnă că nu există soluții. 

Dacă bateria mașinii tale dă semne de uzură și se defectează într-un loc în care nu ai acces la un service auto, atunci o poți încărca până reușești să ajungi într-un atelier autorizat conectând cablul jumper de o mașină donatoare. 

Ești pregătit pentru următoarea ta excursie cu mașina?


Newsletter Ele.ro