« Social

Cauza decesului tinerei de 17 ani din Alba Iulia, care a murit in sala de fitness. Ce au descoperit medicii la autopsie

Tragedie imensa pentru o familie din Alba Iulia. O tanara in varsta de 17 ani s-a stins din viata fulgerator, chiar in sala de fitness, unde isi facea antrenamentul. Tanara a lasat in urma o durere uriasa. Nimeni nu se astepta la o astfel de tragedie, mai ales ca adolescenta nu avea probleme de sanatate,

Potrivit primelor informatii primite de la medicii legisti, tanara s-a stins din viata in urma unui stop cardiorespirator, mai exact, ea a facut un infarct miocardic acut. Tragedia a avut loc, sâmbătă, 19 noiembrie, într-o sală de fitness, în timp ce tânăra se antrena ca de obicei.

La fața locului, au intervenit două echipaje medicale, însă tânăra se afla în stop cardio-respirator. În ciuda tuturor manevrelor de resuscitare, cadrele medicale au declarat decesul.

„Au fost solicitate două echipaje, unul cu medic și celălalt cu asistent, la un caz de stop cardio-respirator la o sală de fitness. Când a ajuns echipajul nostru pacienta era deja în stop cardo-respirator, s-au efectuat manevre de resuscitare mai bine de o oră, dar din păcate nici prin metoda de defibrilare, cât și prin masajul cardiac extern nu s-a reușit obținerea revenirea la viață a pacientei”, a declarat Simona Străjan, director medical Serviciul Județean de Ambulanță Alba.